SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 06:40
Data: 28 Octombrie 2024
Ora: 06:40
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 69, localitatea Șagu, județul Arad, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 3 victime, care sunt transportate la spital. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției. Se estimează reluarea traficului în jurul orei 07:30.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A 1 București-Pitești, A 2 București-Constanța, A 3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, circulația se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale, cu excepția autostrăzii A 1 București-Pitești, unde este formată coloană de autovehicule la intrarea în capitală, precum și între kilometrii 28 - 30, unde s-a produs o tamponare între 2 autovehicule, care au fost scoase pe banda de urgență, fără a fi impuse restricții de trafic.
De asemenea, la această oră (06:40), se circulă în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele: Constanța, Harghita și Tulcea.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule, să evite depășirile riscante și să circule cu multă atenție, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră!