JUDEȚUL TULCEA: CIRCULAȚIE ÎNGREUNATĂ PE DN 22
Data: 06 Octombrie 2024
Ora: 15:15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22 Tulcea-Brăila, în apropierea localității Niculițel, județul Tulcea, a izbucnit un incendiu la nivelul unui ansamblu de vehicule înmatriculat în Ucraina, șoferul reușind să se autoevacueze, fără a suferi leziuni.
Traficul rutier este oprit pe sensul spre localitatea Isaccea, circulându-se pe celălalt sens, alternativ. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 16:00.