Sursa: INFOTRAFIC   Categorie: Alerta trafic   Status: Activ

JUDEŢUL BUZĂU: CIRCULAȚIE DIRIJATĂ PE DN 2, ÎN URMA UNUI ACCIDENT

Data: 13 Octombrie 2024

Ora: 21:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Buzău – Râmnicu Sărat, în zona localității Poșta Câlnău, județul Buzău, traficul rutier se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor, pentru a permite desfășurarea cercetării la locul producerii unui accident rutier în urma căruia o persoană a decedat. Valorile de trafic sunt ridicate.

Se estimează reluarea normală a circulației rutiere în 30 de minute.