Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice funcţionează ca unitate specializată în domeniu, asigurând aplicarea unitară a actelor normative în vigoare şi având ca obiectiv prioritar prevenirea şi combaterea criminalităţii circumscrise domeniului economico-financiar sub conducerea şi controlul procurorilor desemnaţi, în conformitate cu prevederile legale.

Fundamentată pe principii europene moderne, activitatea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice are la bază practici de lucru noi sprijinite de sisteme inovatoare. În termeni generali, se doreşte un management poliţienesc proactiv şi reactiv, fapt ce presupune asigurarea unui mod de gestionare organizaţională adaptat la exigenţele actuale şi de perspectivă, care să creeze capacitatea de răspuns adecvată la condiţiile tot mai complexe de funcţionare, în vederea realizării unei structuri moderne, flexibile, compatibilă cu instituţiile similare din cadrul Uniunii Europene.

Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice funcţionează în principal ca structură de conducere, coordonare, sprijin, îndrumare şi monitorizare a structurilor teritoriale, putând efectua şi activităţi proprii de investigare şi/sau cercetare a infracţiunilor date în competenţă. Deasemenea, cooperează, în condiţiile legii, cu structuri similare din alte ţări, precum şi cu organisme internaţionale abilitate în domeniul combaterii criminalităţii economico-financiare.

e-maileconomic@politiaromana.ro - adresa utilizata si pentru primirea dovezii (chitantei) achitarii sanctiunilor contraventionale (amenzilor) aplicate de politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice

MODELE DE CERERI ȘI DOCUMENTE PRIVIND ACTIVITATEA POLIȚIEI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii