Principalele atribuţii ale Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative:
- Organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor fizice şi juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi bazele de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei, conform prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare;
- Asigură realizarea, funcţionarea şi actualizarea permanentă a evidenţei cazierului judiciar, a evidenţelor operative şi a evidenţelor speciale ale Poliţiei Române privind persoanele fizice şi juridice ce fac obiectul acestor evidenţe;
- Organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz;
- Asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin Direcţiei în calitate de autoritate centrală, conform Deciziei - Cadru 2009/315/JAI a Uniunii Europene privind organizarea şi conţinutul schimbul de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre;
- Asigură organizarea şi funcţionarea evidenţei dactiloscopice decadactilare a persoanelor condamnate penal ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri prevăzute de legea penală prin examinarea impresiunilor digitale;
- Organizează evidenţele speciale administrate, asigurând buna lor funcţionare şi permanenta îmbunătăţire, în conformitate cu dispoziţiile de linie;
- Organizează şi execută activităţile de înregistrare, culegere, prelucrare, centralizare şi prezentare a datelor statistice privind activitatea operativă şi de cercetare penală desfăşurată de poliţie în scopul stabilirii evoluţiei criminalităţii, prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi a altor fapte antisociale, ce determină, influenţează ori modifică situaţia operativă;
- Centralizează şi furnizează date statistice privind activităţile desfăşurate de unităţile de poliţie, în scopul cuantificării şi evaluării rezultatelor obţinute de către acestea;
- Furnizează, la cerere, cu respectarea normelor legale şi procedurilor de lucru în vigoare, datele şi informaţiile deţinute, unităţilor de poliţie, altor unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, persoanelor fizice şi juridice;
- Asigură organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte pentru păstrarea, conservarea în bune condiţii şi gestionarea obiectelor corp delict şi a altor bunuri ridicate în vederea confiscării;
- Asigură organizarea, păstrarea şi funcţionarea arhivei direcţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi structurilor subordonate acestuia, conform reglementărilor legale în domeniu;
- Asigură organizarea, coordonarea, îndrumarea, sprijinul şi controlul activităţilor de cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, la formaţiunile de poliţie teritoriale.
Program de audiențe:
marți: 15.00 - 16.00
vineri: 09.00 - 10.00
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii