UPDATE / PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNI LA REGIMUL ARMELOR ŞI BRACONAJ CINEGETIC
Arme letale și neletale, cartușe de diferite calibre, câini de vânătoare, dar și carne de vânat, capcane și trofee de vânătoare au fost ridicate de poliţiştii din Prahova, în urma celor 9 percheziţii efectuate în această dimneață. / 8 persoane au fost conduse la audieri.
La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au efectuat 9 percheziţii în oraşul Băicoi şi în localitățile Scorțeni și Ștefești, din judeţul Prahova.
Percheziţiile au vizat domiciliile unor persoane bănuite de deţinere de arme letale fără drept, uz de arme letale fără drept şi braconaj cinegetic.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 7 arme de vânătoare, o armă de autoapărare cu bile de cauciuc cu permisul de armă având valabilitatea expirată, 246 cartușe de diferite calibre, dintre care 2 cartușe interzise la deținere dar și 10 câini de vânătoare, folosiți la săvârșirea mai multor infracțiuni de braconaj, care au fost lăsați în custodie.
De asemenea, au fost ridicate 2 cutii cu pulbere neagră, 70 capse cartușe, deținute ilegal, 1 presă de sertizat, 7 capcane, 6 trofee de cerb și căprior, o blană mistreț și o blană de vulpe, un binoclu, 130 de alice cu diametrul mai mare de 5 mm, deținute ilegal și 33,5 kg carne de vânat (mistreț).
În fapt, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016, cei în cauză ar fi desfăşurat partide de vânătoare ilegale, în mai multe zone din judeţul Prahova. Aceştia ar fi împuşcat căpriori şi mistreţi, utilizând arme de foc letale.
8 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, pentru audieri, fiind cercetate pentru comiterea mai multor infracțiuni de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi jandarmi.
Fişiere ataşate
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii