10 Aprilie 2013Sursa: IPJ BUZAU
Update/ PERCHEZIŢII LA LOCUINŢELE A 13 SUSPECŢI DE INFRACŢIUNI
Peste 40 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Biroul de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău şi Secţia 6 poliţie rurală Merei au efectuat 8 percheziţii domiciliare, la locuinţele a 13 suspecţi.
Percheziţiile au fost efectuate pe raza municipiului Buzău şi a comunei Merei, la locuinţele unor persoane suspectate de proxenetism-prostituţie, furturi de şi din autoturisme, respectiv braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Astfel, au fost depistate şapte persoane – doi bărbaţi de 41, respectiv 21 de ani, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, o femeie în vârstă de 32 de ani, suspectată de proxenetism şi prostituţie, toţi din Buzău, şi patru tinere.
Bărbaţii şi buzoianca de 32 de ani sunt suspectaţi că, în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, au înlesnit practicarea prostituţiei de către cele patru tinere, beneficiind de o parte din banii astfel obţinuţi.
De asemenea, poliţiştii au depistat alte 5 persoane, faţă de care se efectuează cercetări privind săvârşirea unui furt de auto şi a unui furt dintr-un autovehicul, infracţiuni comise în luna aprilie a.c..
În urma percheziţiilor efectuate pe raza comunei Merei, la locuinţele altor doi bărbaţi în vârstă de 36, respectiv 41 de ani, au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, muniţie şi elemente componente ale două de arme de vânătoare confecţionate artizanal, precum şi aproximativ 40 de kilograme de carne de vânat.
Faţă de aceştia, cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În urma activităţilor desfăşurate în această dimineaţă, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost conduse 14 persoane pentru cercetări, şapte dintre ele fiind suspectate de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie, 5 suspecţi de furturi şi doi bărbaţi suspectaţi de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii