UPDATE - PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
În urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate, la data de 16 octombrie 2024, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, în județul Prahova și municipiul București, într-o cauză penală, a fost dispusă reținerea a 5 persoane și măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane, cu vârste între 18 și 47 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Video - https://youtu.be/X2pESWuS9PE
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada mai - octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, ketamină, comprimate ecstasy și pulbere MDMA, cocaină și timbre LSD), către consumatori din municipiul București și din județul Prahova.
În scopul disimulării activității infracționale, una dintre persoanele în cauză, administrator al unui magazin situat în municipiul București, ar fi realizat întâlniri cu clienții, în vederea comercializării drogurilor, în incinta spațiului comercial.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate 2 kilograme MDMA, 1,3 kilograme de canabis, 1 kilogram de amfetamină, 350 de grame de rezină de canabis, 200 de grame de cocaină, 100 de grame de ketamină, 354 de timbre LSD, 86 de comprimate de ecstasy, diferite ambalaje folosite pentru distribuția drogurilor, cântare electronice și grindere, aproximativ 85.000 de lei, 2.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Reamintim că, la data de 16 octombrie 2024, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat mai multe percheziții domiciliare, în județul Prahova și municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că mai multe persoane ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din județul Prahova și municipiul București.
Au fost puse în aplicare 39 de mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii