UPDATE / 10 PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN DOUĂ DOSARE PENALE
Urmare a percheziției domiciliare, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, efectuate ieri, 22 octombrie a.c., într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de produse contrafăcute, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au descoperit 642 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute.
Polițiștii au ridicat 138 de perechi de pantofi sport, 85 de parfumuri, 79 de accesorii (genți, portofele, borsete), 327 de articole vestimentare, bunuri valorând peste 216.000 de lei.
De asemenea, au mai fost ridicate înscrisuri de evidență contabilă, 2 telefoane mobile, 3.390 de lei, 190 de euro și 80 de lire turcești.
În acest caz cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii