16 Iulie 2021Sursa: IGPR

TRANSPORTUL DE PERSOANE, VERIFICAT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din toate județele au făcut verificări pentru a depista șoferii care efectuează transport ilegal de persoane. Aproape 50 de mașini au fost imobilizate, în urma controalelor din ultimele 2 zile.
 
În zilele de 14 și 15 iulie a.c., la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii rutieri și de investigare a criminalității economice au acționat pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane. Astfel, în cele 2 zile, au fost controlate aproape 5.000 de autovehicule.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 3.342 de sancțiuni contravenționale, dintre care 152 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 36 pentru lipsa documentelor de transport, 20 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, iar alte 42 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Totodată, au mai fost aplicate 6 amenzi pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, 39 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 72 pentru depășire neregulamentară, 31 pentru neacordare prioritate vehicule și 68 pentru lipsa I.T.P.
 
În același timp, au fost reținute 337 de permise de conducere și 237 de certificate de înmatriculare, iar, în cazul a 49 de autovehicule, a fost dispusă imobilizarea, ca urmare a constatării faptului că erau utilizate pentru efectuarea transportului ilegal de persoane.
 
Au fost constatate și 55 de infracțiuni, 39 fiind la regimul rutier, pentru care au fost întocmite dosare penale.
 
Exemple
 
Un bărbat, de 39 de ani, din județul Buzău, a fost depistat în timp efectua un transport de persoane contra cost către Germania, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, dispunându-se, totodată, măsura imobilizării autovehiculului.
 
Un alt conducător auto al unui vehicul aparținând unei societăți comerciale, din Brăila, a fost oprit de polițiști, constatându-se că efectua transport de persoane și colete contra cost, pe ruta Brăila-Italia, fără a deține pentru această activitate autorizație și copie conformă a autorizației de transport. Acesta a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, fiind suspendat dreptul de utilizare a autoturismului pentru 6 luni, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, precum și  a certificatului de înmatriculare. Totodată, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat cu amendă de 20.000 de lei.
 
În București, un alt șofer a fost depistat în timp ce efectua transport public de persoane, în regim taxi, fără a deține autorizație taxi valabilă, fără a elibera bonuri clienților la finalul curselor și fără a purta centura de siguranță.  Autovehiculul avea anvelopele uzate peste limita maximă admisă. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă de 1.680 de lei și a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizate a autovehiculului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
 
Un alt bărbat, care a condus în București un autovehicul, efectuând transport public de persoane în regim taxi, fără a deține autorizație taxi valabilă, a fost sancționat de polițiști. De asemenea, urmare a controlului efectuat de polițiștii rutieri, în colaborare cu inspectorii RAR, s-a constatat că autovehiculul prezenta deficiențe periculoase la mecanismul de direcție și la sistemul de frânare. Amenda a fost de 2.305 de lei și a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. De asemenea, a fost aplicată măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii