23 Octombrie 2012Sursa: IPJ CONSTANTA
SUSPECŢI DE BRACONAJ CINEGETIC, DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTI
La data de 22 octombrie a.c., poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din Negru Vodă, au efectuat o percheziţie la o unitate hotelieră din Eforie Sud, unde se aflau cazaţi mai mulţi cetăţeni italieni suspectaţi că vânau ilegal în România şi deţineau arme şi muniţie fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
Pe parcursul verificărilor s-a stabilit că cetăţenii italieni deţineau autorizaţii de vânătoare pentru specia ciocârlie pe un fond de vânătoare din localitatea Cotu Văii aparţinând A.V.P.S. Bucureşti, iar armele erau închiriate de la două societăţi comerciale din Arad şi Tulcea.
În timpul percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 15 de arme de vânătoare, aproximativ 2.000 bucăţi de muniţie şi peste 180 de ciocârlii împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare.
Poliţiştii continuă cercetările faţă de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.

Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii