SECURITATEA BUNURILOR ȘI VALORILOR, VERIFICATĂ DE POLIȚIȘTI
În perioada iulie – septembrie, polițiștii au evaluat măsurile de securitate fizică la peste 15.000 de obiective, 81,64% dintre acestea având implementate cerințele minimale de securitate. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 649 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000.000 de lei.
Sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din cadrul Poliției Române, în trimestrul trei al anului în curs polițiștii au continuat acțiunile la nivel național pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce aduc atingere patrimoniului, verificarea deţinătorilor de valori şi a legalității funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice.
Astfel, în perioada iulie – septembrie a.c., polițiștii au evaluat măsurile de securitate fizică la 14.412 agenţi economici și instituții publice sau de interes public și la 1.022 de A.T.M.-uri externe sediilor bancare.
De asemenea, au fost efectuate 713 controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate și de transportatorii de valori.
Rezultatul verificărilor efectuate arată că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 81,64% dintre unitățile verificate, au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate.
În celelalte cazuri au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 649 de sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 1.045.450 de lei.
Polițiștii vor continua și în perioada următoare activitățile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la paza bunurilor, obiectivelor și valorilor.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii