REȚINUȚI PENTRU FURT CALIFICAT
Polițiștii Poliției Orașului Berbești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au reținut, pentru 24 de ore, șase persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din probatoriul administrat a reieșit că, la data de 4 ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi sustras din locuința unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Alunu, județul Vâlcea, 12.000 de euro.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv două tinere, de 19 ani, din comuna Baia de Fier și comuna Alunu, precum și patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, din județul Gorj și comuna Baia de Fier.
Astfel, cele șase persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În cursul zilei de mâine, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Prejudiciul cauzat, estimat la 12.000 de euro, a fost recuperat în proporție de aproximativ 80%.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în cadrul unui dosar penal.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii