REȚINUT PENTRU VIOL ȘI PORNOGRAFIE INFANTILĂ
La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 33 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în intervalul iulie-august 2024, acesta ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu o victimă, în vârstă de 14 ani, context în care ar fi realizat cu telefonul mobil fotografii care înfățișau minora în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, ar fi distribuit aceste fotografii către alte persoane.
Bărbatul a fost reținut de procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, iar astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi județean Olt.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii