11 Iunie 2024Sursa: IGPR

REŢINUT PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR ŞI CONTRABANDĂ CALIFICATĂ

La data de 10 iunie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au documentat activitatea infracțională a unei persoane (cetățean străin), cercetată pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Astfel, aceasta a fost prinsă în flagrant delict de către polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat la intrarea în țară, în timp ce ar fi transportat într-un camion, ascunse în interiorul și în paravantul cabinei, 17 pistoale, calibrul 9 mm, fară serie și fără muniția aferentă, pentru care persoana în cauză nu ar fi putut prezenta documentele de proveniență.

Cele 17 arme au fost ridicate pentru cercetări, fiind dispusă o constatare criminalistică. Astfel, conform raportului de constatare, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, persoana în cauză a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

În cursul zilei de 11 iunie a.c., aceasta urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii