POLIȚIA ROMÂNĂ ÎN ACȚIUNE CONTRA CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 28, 35 și 38 de ani, cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
Astfel, în după-amiaza zilei de ieri, 24 februarie, persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Timișoara, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 1 kilogram de substanță psihoactivă cristalină 2-MMC, pentru 60.000 de lei.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii