11 Aprilie 2025Sursa: I.G.P.R.

POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNI PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cercetate, în 3 cauze penale, pentru trafic de droguri de risc.

 

Video - https://youtu.be/55ch0udiVCw

 

În sarcina a trei dintre persoanele cercetate s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

 

Din probele administrate în prima cauză a rezultat că, în perioada 2022 – aprilie 2025, două persoane, de 30 și 32 de ani, ar fi deținut și vândut, în mod repetat, cantități de canabis (drog de risc), către consumatori, din județul Dâmbovița.

 

Totodată, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat, la data de 3 aprilie, percheziții domiciliare la locuințele acestora, fiind descoperite și ridicate peste 3,4 kilograme de canabis (drog de risc) și 15 grame de cocaină (drog de mare risc).

 

Cercetările efectuate în cel de-al doilea dosar penal instrumentat, au relevat că, o persoană, de 25 de ani, în intervalul ianuarie 2022 – martie 2025, ar fi procurat, deținut și comercializat, în municipiul București, canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 22 și 25 de lei pentru un gram, în funcție de cantitatea comandată.

 

În locuința acesteia, polițiștii au descoperit și ridicat, în urma percheziției, efectuată la data de 5 aprilie, aproximativ 2 kilograme de canabis, ce ar fi fost deținute în scopul vânzării.

 

Din actele de urmărire penală întocmite în cel de-al treilea dosar, a reieșit faptul că, două persoane, de 26 și 38 de ani (membri ai aceleiași familii) ar fi procurat și deținut, în scopul comercializării, droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină).

 

Perchezițiile efectuate în București, la data de 9 aprilie, la locuințele acestora, dar și la un restaurant aparținând familiei, au condus la descoperirea a aproximativ 18 kilograme de canabis (drog de risc) și 850 de grame de cocaină.

 

De asemenea, polițiștii au depistat, în flagrant delict, persoana cercetată, de 38 de ani, în timp ce ar fi transportat, în scopul vânzării, alte 2 kilograme de canabis și 20 de grame de cocaină.

 

Astfel, în zilele de 3, 5 și 9 aprilie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celor 5 persoane, cercetate în 3 cauze penale, pentru 24 de ore.

 

Ulterior, în zilele de 4, 5 și 10 aprilie 2025, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

 

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Ploiești, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale și polițiștilor Brigăzii Rutiere din cadrul D.G.P.M.B. și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii