11 Aprilie 2025Sursa: I.G.P.R.

POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, (trei bărbați și o femeie), cu vârstele cuprinse între 35 și 63 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată și trafic de droguri de risc.

 

Video - https://youtu.be/cOeo-813rNI

 

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în luna martie 2025, în municipiul Târgoviște, pe criterii de rudenie și afinitate (trei fiind membri ai aceleiași familii), persoanele cercetate ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii de beneficii materiale, din vânzarea de substanțe interzise.

 

Astfel, actele de urmărire penală au reliefat că, pe parcursul lunii martie, acestea ar fi procurat, manipulat, deținut și vândut, în mod repetat, canabis, rezină de canabis și substanță cristalină 2MMC, cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei, pentru o doză.

 

În cursul dimineții de astăzi, 11 aprilie, polițiștii, împreună cu procurorii au efectuat 7 percheziții domiciliare, în județul Dâmbovița, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă

 

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor 4 persoane, pentru 24 de ore, iar ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

 

 

 

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii