30 Aprilie 2025Sursa: IGPR

POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 35 de ani, cercetată pentru trafic de persoane.

 

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada noiembrie 2024  – aprilie 2025, persoana cercetată, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoanei vătămate (grad de handicap psihic, stare materială precară și dependență de alcool), ar fi adăpostit-o  și transportat-o cu diferite mijloace de transport în comun, în mai multe locații din Cluj-Napoca, obligând-o, inclusiv prin acte de violență fizică, la practicarea prostituției în folosul său material.

 

La data de 29 aprilie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

 

Astăzi, 30 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

 

Victima a fost internată într-un centru de îngrijire, din județul Cluj.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

 

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii