18 Octombrie 2024Sursa: IGPR

PESTE 6 MILIOANE DE COMPRIMATE, CU O VALOARE DE PIAȚĂ DE APROXIMATIV 12,5 MILIOANE DE EURO, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au desfășurat o amplă operațiune comună, J.A.D - Joint Action Day, cu autoritățile din Serbia și Finlanda, cu sprijinul Europol și Eurojust, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic intern și internațional de droguri de risc.

          Video: https://youtu.be/8d8hc5P1uWA

 

Acțiunea a constat în punerea în executare a 41 de mandate de percheziție domiciliară, în România (Bihor, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Iași, București), 18 mandate de percheziție domiciliară în Serbia, precum și un mandat de percheziție domiciliară în Finlanda.

 

În cadrul cercetărilor efectuate până în prezent, s-a conturat activitatea a 4 grupuri infracționale organizate, respectiv a 37 de persoane, cetățeni români, specializate în traficul intern și internațional de droguri de risc.

 

Dat fiind faptul că activitatea infracțională a grupurilor ar fi avut caracter transnațional și s-ar fi referit la achiziționarea comprimatelor de la grupările de criminalitate organizată, din Serbia, la transportul și depozitarea acestora pe teritoriul României și, ulterior, transportul către Finlanda, țară unde ar fi fost comercializate, la inițiativa autorităților române, a fost încheiată o echipă comună de anchetă - J.I.T. între România, Serbia, Finlanda, Estonia și Europol, în scopul identificării tuturor membrilor grupării și destructurării întregii rețele (surse, organizatori, transportatori și distribuitori).

 

Astfel, începând cu luna martie 2023, în urma activităților operative desfășurate, au fost realizate 7 capturi, legendate în punctele de trecere ale frontierei Nădlac, Borș și Petea, în cantitate totală de peste 1.500.000 de comprimate Ksalol si Rivotril.

 

Aceste transporturi ar fi fost organizate de cetățeni români, ar fi fost achiziționate de la membrii rețelei din Serbia și ar fi avut ca destinație Finlanda și Norvegia, unde ar fi urmat să fie comercializate.

 

În perioada 11 – 13 iunie 2024, ar fi fost efectuat un transport cu 210.000 de comprimate, pe cale rutieră, pe ruta România-Ungaria-Slovacia-Polonia-Lituania-Letonia-Estonia-Finlanda. La destinație, comprimatele ar fi fost livrate membrilor rețelei, care ar fi acționat în Helsinki. În urma transportului, 6 persoane au fost arestate, în Helsinki – Finlanda.

 

De asemenea, în perioada martie 2023 - octombrie 2024, ca rezultat al tuturor activităților operative, realizate în urma schimbului de date și informații în cadrul J.I.T., pe lângă capturile din România, în Serbia au fost arestate 9 persoane (cetățeni sârbi) și realizate capturi totale de peste 2.700.000 de comprimate Ksalol și Rivotril, în Finlanda fiind arestate peste 30 de persoane (cetățeni români și finlandezi) și realizate capturi de peste 1.800.000 de comprimate Ksalol si Rivotril.

 

Până în prezent, în cadrul activităților operative comune desfășurate, au fost confiscate 6.300.000 de comprimate Ksalol si Rivotril, cu o valoare de piață de aproximativ 12.500.000 de euro si arestarea a 47 de persoane cercetate.

 

Atragerea autorităților din Serbia în echipa comună de ancheta a avut drept scop înlăturarea sursei de aprovizionare și, implicit, a lanțului de distribuție a comprimatelor, Serbia fiind țara unde comprimatele ar fi fost deturnate din circuitul legal de distribuție.

 

Comprimatele ar fi fost transportate în România, unde ar fi fost depozitate și, ulterior, transportate în Finlanda, în vederea comercializării.

 

Astfel, în urma operațiunii comune J.A.D - Joint Action Day, în România au fost puse în executare 41 de mandate de percheziție și 35 de mandate de aducere. 15 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, în vederea audierii, toate dintre acestea fiind reținute, dintre care 9, propuse pentru arestare. Față de alte 11 persoane, au fost emise mandate de arestare în lipsă.

 

De asemenea, au fost emise 12 mandate de arestare în lipsă și descoperiți și ridicați  131.135 de euro, 168.150 de lei, 2.980 de dolari, 600 de coroane norvegiene, 500 de lire sterline, 400 de dolari canadieni, 3 kilograme de aur, precum și 14 telefoane mobile.

 

Totodată, a fost instituit sechestru asigurător, în vederea confiscării, asupra a două imobile, două terenuri si 6 autoturisme.

 

Tot în urma operațiunii comune J.A.D - Joint Action Day, în Serbia, au fost puse în executare 18 mandate de percheziție și cercetate 12 persoane (cetățeni sârbi), propuse pentru arestare.

 

Au fost descoperite și ridicate 200.000 de comprimate Rivotril si Ksalol, 18.300 de euro,

3.500 de dolari, 1000 de coroane suedeze, 400 de dolari canadieni, 400 de franci elvețieni, un ceas de lux, o arma de foc artizanală, două gloanțe și 86 de cartușe, de diferite calibre.

 

În vederea confiscării, au fost indisponibilizate 3 autoturisme.

 

De asemenea, în Finlanda, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, o persoană (cetățean român) fiind cercetată și propusă pentru arestare.

 

Totodată, au fost și descoperite și ridicate 40.000 de comprimate Ksalol și Rivotril.

 

Activitățile operative desfășurate în România de la inițierea operațiunii au beneficiat de sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – I.G.P.R., brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Pitești, București, Iași, serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj, Vâlcea, Olt, Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prin structurile teritoriale.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii