09 Noiembrie 2024Sursa: IGPR

PESTE 2.500 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.400 fapte contravenționale, iar 489 de permise de conducere au fost reținute.

 

La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 457 de acțiuni și au intervenit la 2.567 de evenimente, dintre care 2.142 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.

 

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.486 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.072.285 de lei.

 

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 75 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 489 de permise de conducere, dintre care 167 pentru viteză, 37 pentru alcool și 11 pentru droguri.

 

De asemenea, au fost retrase 317 certificate de înmatriculare.

 

*

 

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 

Astfel, la nivel național, peste 3.300 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Au fost organizate 384 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.178 de autovehicule și legitimate 9.719 persoane.

 

 

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.661 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 94 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

 

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 18 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 195 de permise de conducere, dintre care 16 pentru alcool și 73 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 160 de certificate de înmatriculare.

 

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

 

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii