PESTE 2.500 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR
La data de 9 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 477 de acțiuni și au intervenit la 2.512 evenimente, dintre care 2.118 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 62 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.888 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.986.989 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 125 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 554 de permise de conducere, dintre care 166 pentru viteză, 51 pentru alcool și 13 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 422 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.400 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 432 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.909 autovehicule și legitimate 10.319 persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.922 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 115 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 35 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 232 de permise de conducere, dintre care 25 pentru alcool și 68 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 257 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii