23 Noiembrie 2024Sursa: IGPR

PESTE 2.400 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.700 de fapte contravenționale, iar 401 permise de conducere au fost reținute.

 

La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 446  de acțiuni și au intervenit la 2.416 evenimente, dintre care 2.047 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

De asemenea, au fost depistate 19 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 38 de măsuri preventive.

 

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.781 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.437.914 lei.

 

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 68 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 401 permise de conducere, dintre care 85 pentru viteză, 28 pentru alcool și 10 pentru droguri.

 

De asemenea, au fost retrase 282 de certificate de înmatriculare.

 

*

 

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 

Astfel, la nivel național, peste 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Au fost organizate 389 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 4.928 de autovehicule și legitimate 8.544 de persoane.

 

 

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 1.879 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 86 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

 

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 23 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 175 de permise de conducere, dintre care 14 pentru alcool și 50 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 137 de certificate de înmatriculare.

 

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

 

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii