PESTE 2.300 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.550 de fapte contravenționale, iar 482 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 447 de acțiuni și au intervenit la 2.364 de evenimente, dintre care 1.962 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 90 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.550 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.956.829 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 109 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 482 de permise de conducere, dintre care 108 pentru viteză, 24 pentru alcool și 5 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 330 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.200 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 389 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.799 de autovehicule și legitimate 9.222 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.394 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 114 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 25 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 199 de permise de conducere, dintre care 14 pentru alcool și 56 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 190 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii