PESTE 2.000 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 6.700 de fapte contravenționale, iar 392 permise de conducere au fost reținute.
La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 488 de acțiuni și au intervenit la 2.333 de evenimente, dintre care 1.903 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 66 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 6.799 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.471.666 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 78 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 392 de permise de conducere, dintre care 68 pentru viteză, 29 pentru alcool și 6 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 310 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 2.900 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 384 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.466 autovehicule și legitimate 9.171 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.331 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 111 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 20 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 170 de permise de conducere, dintre care 10 pentru alcool și 34 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 140 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii