PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2019 – ianuarie 2025, la diferite intervale de timp, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut canabis (drog de risc) către consumatori din județul Sibiu, cu sume cuprinse între 30 și 60 de lei pentru un gram.
În urma celor 3 percheziții domiciliare, efectuate la data de 22 ianuarie 2025, în municipiul Sibiu și localitatea Daia, au fost descoperite și ridicate aproximativ 670 de grame de canabis, un cântar și un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 22 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea persoanei, de 26 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
La data de 23 ianuarie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, precum și al jandarmilor din Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii