05 Decembrie 2024Sursa: IGPR

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 44 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

 

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2024, persoana cercetată ar fi procurat, în scopul comercializării, diferite cantități de droguri de risc.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 700 de grame de ketamină (drog de risc), cantități de canabis, un amestec de cocaină și ketamină, obiecte purtând urme de substanță, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă.

 

La data de 4 decembrie a.c., procurorii D.I.I.CO.T. – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea persoanei, de 44 de ani, pentru 24 de ore.

 

Astăzi, 5 decembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș Severin.

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii