PERCHEZIȚII ȘI AUDIERI, ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE PERSOANE
Astăzi, 16 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, efectuează o percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Video - https://youtu.be/E85GCEyNPbw
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada iulie 2021- octombrie 2024, două persoane (membre ale aceleiași familii), ambele de 29 de ani, ar fi recrutat o tânără, de 18 ani, prin inducere în eroare și profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate, după care ar fi transportat-o și adăpostit-o, prin constrângere, în diverse locații din țară și străinătate exploatând-o sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.
Persoanele în cauză și-ar fi însușit sumele de bani obținute de victimă.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii