PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE PERSOANE, TRAFIC DE MINORI ȘI PROXENETISM
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dâmbovița, Brăila și Prahova, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Video - https://youtu.be/JY_MuopAEh8
În dimineața de 14 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Brăila și Prahova, la locuințele a 6 persoane, cercetate pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2023 - februarie 2024, 3 dintre persoanele cercetate ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, printre care și o minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora și le-ar fi constrâns, prin acte de violență și amenințare, să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani astfel obținute.
De asemenea, unul dintre aceștia, precum și alți 3 bănuiți în cauză, urmărind obținerea de foloase materiale în mod facil, ar fi înlesnit altor persoane vătămate practicarea prostituției prin închirierea unor imobile, asigurarea transportului la adresele unde ar fi fost solicitate și atragerea de clienți inclusiv prin anunțuri publicate pe diferite site-uri.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.
Pe parcursul cercetărilor, persoanelor vătămate li s-a asigurat sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Argeș, Dâmbovița, Brăila și Prahova.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii