PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 9 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Bacău, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Video: https://youtu.be/0KMQdFUDejY
Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2016, două persoane din aceeași familie ar fi realizat venituri din construirea și comercializarea de locuințe, atât în nume propriu, cât și în numele unei persoane juridice, fără declararea acestora, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 20.000 de euro, documente și înscrisuri de interes în cauză.
La activități au participat și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii















