PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU DELAPIDARE, CU UN PREJUDICIU PE PESTE 19.000.000 DE LEI
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie 2024, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de delapidare, cu consecințe deosebit de grave și delapidare în formă continuată.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 2016 - 2022, mai multe persoane, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi efectuat multiple retrageri de numerar de la ATM-uri și ghișeele băncilor, fără justificare legală și fără a exista înscrisuri care să ateste motivul retragerii sumelor de bani, producând în dauna societăților comerciale un prejudiciu total de 19.407.127,50 de lei.
În cauză, este efectuată urmărirea penală față de șase persoane.
De asemenea, vor fi puse în executare șase mandate de aducere emise pe numele acestora, în scopul identificării și conducerii la sediul unității de poliție, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii în calitate de suspect.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii