PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU DECONTARE, ÎN MOD ILEGAL, DE VOUCHERE SGR
Astăzi, 24 septembrie 2024, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Cercetările vizează mai multe persoane care, în perioada iulie - septembrie 2024, ar fi decontat la un lanț de magazine de retail alimentar, în mod ilegal, vouchere SGR (sistem de garanție–returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile) cu serii unice / coduri de bare unice / aceleași coduri QR, vouchere ce ar fi fost imitate prin multiplicare, inducând în eroare casierii magazinelor în cauză, întrucât ar fi prezentat aceleași elemente de identificare cu cele originale, cu scopul obținerii frauduloase de sume de bani.
În conformitate cu legislația în vigoare, toți comercianții au obligația de a încasa de la clienți garanția aferentă produselor care utilizează ambalaje SGR, precum și organizarea unor puncte de returnare a ambalajelor SGR și restituirea valorii garanției ambalajelor returnate de către consumatori, indiferent de locul achiziționării produselor în ambalaje SGR.
Valoarea garanției este returnată consumatorilor sau utilizatorilor finali, fie prin voucher pe care aceștia, în cadrul aceluiași comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl pot preschimba în numerar sau îl pot utiliza la efectuarea cumpărăturilor.
Prejudiciul reclamat de către agentul economic care a decontat voucherele falsificate este de aproximativ 300.000 de lei, urmând a fi stabilită participația fiecărei persoane cercetate la cauzarea acestuia și răspunderea penală individuală.
Persoanele cercetate vor fi aduse la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru realizarea activităților de urmărire penală și dispunerea de măsuri.
În cauză s-a beneficiat de suportul specialiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii