22 Octombrie 2024Sursa: IGPR

PERCHEZIŢII LA O PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE DE PRODUSE CONTRAFĂCUTE

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, efectuează două percheziţii domiciliare, în municipiul Timișoara, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Video - https://youtu.be/bi-l8EHTfYY

Din materialul probator administrat până în prezent, a rezultat faptul că persoana cercetată, o femeie în vârstă de 22 de ani, în perioada 2023 – prezent, ar fi introdus în România bunuri contrafăcute, purtând însemnele unor mărci consacrate. Produsele ar fi fost aduse din Turcia, fără a fi declarate organelor vamale, ulterior fiind comercializate în România către persoane sau societăți comerciale prin intermediul platformelor online.

În continuare se desfășoară activități pentru identificarea tuturor persoanelor vătămate și pentru stabilirea prejudiciului.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii