19 Decembrie 2024Sursa: I.G.P.R.

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND OPERAȚIUNI ILEGALE CU OBIECTE PIROTEHNICE ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

La data de 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au efectuat cinci percheziții domiciliare.

 

Perchezițiile au fost efectuate, în orașul Hârșova, la locuințele a cinci bărbați bănuți de săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, comercializare de articole pirotehnice destinate a fi utilizate numai de către pirotehnicieni și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor 1.271 de articole pirotehnice din categoria F2, un pistol de tip airsoft cu bile și muniție aferentă, patru telefoane mobile, precum și aproximativ 3.000 de lei.

 

De asemenea, au fost descoperite 30 de kilograme de pește din specia caras, fără documente de proveniență.

 

Totodată, într-unul din imobile au fost descoperite două exemplare canine din rasa Metis Cane Corso, care nu erau înregistrate la Asociația Chinologică Română și nici declarate la unitățile de poliție, unul dintre exemplarele canine nefiind cipat și vaccinat antirabic.

 

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu suma de 9.500 de lei.

 

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

 

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Orașului Hârșova, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii