23 Octombrie 2024Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL, CU UN PREJUDICIU DE APROXIMATIV 855.000 DE LEI

 

          În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară.

 

Activitățile au fost desfășurate în municipiul Beiuș, județul Bihor, la imobilele reprezentând sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale și la domiciliul unui bărbat, de 59 de ani, reprezentant de drept al societății, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de reținerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuțiilor datorate bugetului de stat, în formă continuată și evaziune fiscală.

 

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în perioada martie 2022 – august 2023, bărbatul, de 59 de ani, în calitate de administrator al societății comerciale, cu sediul în municipiul Beiuș, județul Bihor, care ar avea ca obiect de activitate producția de mobilă, ar fi reținut obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, respectiv contribuția de asigurări sociale, contribuția pentru asigurări de sănătate și impozitul pe veniturile din salarii, datorate de către societate și nu le-ar fi virat la bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege.

 

Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului este de aproximativ 600.000 de lei.

 

De asemenea, cercetările efectuate în cadrul dosarului penal, față de societatea comercială administrată de bărbatul de 59 de ani, vizează și săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

 

Astfel, din cercetări a rezultat că, în luna noiembrie 2022, în calitate de administrator al aceleiași societăți, bărbatul ar fi înregistrat, în evidențele contabile ale societății, cheltuieli fictive, reprezentând servicii cu chirii, în valoare de 245.181 de lei, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 65.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

 

Totodată, în perioada iunie 2022 – aprilie 2023, în calitate de administrator al societății comerciale, bărbatul ar fi omis să înregistreze, în tot sau în parte, în evidențele contabile ale societății, operațiunile comerciale derulate cu clienți, persoane juridice, în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 190.000 de lei, reprezentând TVA.

 

Prejudiciul total, estimat, până în acest moment al cercetărilor, cauzat bugetului de stat, este de aproximativ 855.000 de lei, reprezentând TVA, impozit pe profit și contribuții cu stopaj la sursă. În contul prejudiciului, au fost recuperați aproximativ 230.000 de lei, ca urmare a plăților efectuate de către bărbat, la bugetul de stat.

 

De asemenea, la data de 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare 3 ordonanțe de ridicare de documente financiar contabile, pentru stabilirea și probarea întregii eventuale activități infracționale a societății în cauză.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii