16 Octombrie 2024Sursa: IGPR

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

 

Astăzi, 16 octombrie 2024, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, efectuează 10 percheziții domiciliare, în județul Prahova și municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Video: https://youtu.be/1Dw38-BrfcY

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 37 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din județul Prahova și municipiul București.

Sunt puse în aplicare 36 de mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii