07 Martie 2010Sursa: IGPR
În primele două luni ale anului, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din întreaga ţară au desfăşurat o serie de acţiuni pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor. / Astfel au fost descoperite 135 de arme letale, 340 de arme neletale şi 25.601 de cartuşe de diferite tipuri şi calibre. / Valoarea sancţiunilor aplicate s-a ridicat la suma de 210.300 de lei.
Din dispoziţia conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul structurilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din întreaga ţară au acţionat pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a persoanelor care deţin ilegal arme şi muniţii.
Astfel, oamenii legii au efectuat 3.035 de controale la persoane fizice, privind modalităţile de păstrare şi folosire a armelor şi muniţiilor.
În urma activităţilor întreprinse, au constatat 689 de infracţiuni privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la arme şi muniţii, 93 dintre acestea au fost pentru deţinere ilegală de arme letale, 344 pentru deţinere sau port de armă neletală supusă autorizării fără drept, 72 pentru uz de armă letală fără drept, 48 pentru uz de armă neletală supusă autorizării fără drept, iar 132 de infracţiuni pentru contrabandă calificată şi braconaj cinegetic.
Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 475 de arme, dintre care 135 de arme letale, 340 de arme neletale şi 25.601 de cartuşe de diferite tipuri şi calibre.
Pentru comiterea de infracţiuni au fost cercetate 643 de persoane, din care 637 în stare de libertate şi 6 în stare de reţinere.
De asemenea, în cadrul acţiunilor au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 210.300 lei.
Totodată, în urma neregulilor constatate, au fost dispuse 148 de sancţiuni complementare de suspendare şi anulare a dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii