14 Septembrie 2024Sursa: IGPR

FESTIVALURI FĂRĂ DROGURI

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2024, structurile de combatere a criminalității organizate au acționat în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, în baza planurilor de acțiune proprii sau în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în contextul desfășurării, la nivel național, a peste 90 de festivaluri muzicale/evenimente cultural-artistice, cu participarea unui număr mare de persoane.

VIDEO - https://youtu.be/ZRIG3sgFt9k

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost implicați polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, precum și reprezentanți ai altor structuri/instituții (inspectorate de poliție județene, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectorate de jandarmi județene, Agenția Națională Antidrog etc.), sprijiniți de echipaje canine, specializate în detectarea drogurilor.

Au fost depistate peste 460 de persoane care dețineau diferite cantități de droguri de risc și mare risc, pentru consumul propriu sau în vederea comercializării, fiind întocmite peste 340 de dosare penale.

Totodată, în contextul organizării festivalurilor muzicale, structurile de combatere a criminalității organizate au desfășurat activități operative, inclusiv anterior sau ulterior desfășurării efective a evenimentelor.

 

Exemple:

1. În contextul unui festival de muzică desfășurat în perioada 5 – 8 iulie 2024, în București,  polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc și mare risc, în modalitatea introducerii în țară, precum și de trafic intern de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în seara de 19 iunie 2024, una dintre persoane ar fi introdus în România (pe cale rutieră) 21.961 de comprimate ecstasy (7,5 kilograme) și aproximativ 10 grame de cocaină, procurate din Olanda, droguri pe care le-ar fi transportat până în județul Brașov, unde, împreună cu cea de-a doua persoană, le-ar fi depozitat la o adresă din municipiul Brașov.

La data de 20 iunie 2024, acestea au fost prinse în flagrant delict în timp ce ar fi comercializat aproximativ 10.000 de comprimate ecstasy, pentru 30.000 de euro. Ulterior, din locația închiriată, de la cele două persoane au fost ridicate celelalte 11.000 de comprimate ecstasy, din cantitatea totală introdusă în țară.

De asemenea, cercetările efectuate au stabilit că persoanele în cauză ar fi vizat comercializarea drogurilor de mare risc (cu o valoare de piață de aproximativ 220.000 de euro) cu ocazia desfășurării unor festivaluri de muzică din București și din țară.

Totodată, în sarcina uneia dintre acestea s-a reținut că, pe parcursul lunii iunie 2024, în baza aceleași rezoluții infracționale, în mod repetat, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive (GBL în amestec cu GHB și amfetamină, comprimate ecstasy, MDMA, ketamină și 2-MMC).

Pe 20 și 21 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane cercetate.

La data de 21 iunie 2024,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

 

2. În contextul unui alt festival de muzică desfășurat în perioada 8 – 11 august 2024, în Cluj-Napoca, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte, cumpărare de influență și trafic de influență.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în perioada iulie - august a.c., două dintre acestea ar fi procurat, transportat, manipulat și deținut, în vederea comercializării, 1.780 de comprimate ecstasy (drog de mare risc) și 14 kilograme de substanță psihoactivă 2-MMC, drogul de mare risc și substanța psihoactivă fiind descoperite în portbagajul autoturismului uneia dintre persoanele cercetate, ascunse în interiorul a două roți de rezervă.

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut că, în cursul lunii iunie a.c., ar fi condus o motocicletă pe drumurile publice din Cluj-Napoca, pentru care nu deținea permis corespunzător categoriei și având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Totodată, în urma cercetărilor a reieșit că, în cursul lunii februarie, aceasta i-ar fi remis unei alte persoane cercetate 7.000 de euro, în schimbul promisiunii ca, prin influența pe care cea din urmă ar fi pretins că ar avea-o asupra medicilor legiști și a procurorului de caz, să obțină un buletin de analiză din care să rezulte că nu a consumat substanțe psihoactive, respectiv restituirea permisului de conducere și pronunțarea unei soluții favorabile într-un dosar, în care aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, la data de 2 august a.c., au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 1.780 de comprimate ecstasy (drog de mare risc), 14 kilograme de substanță psihoactivă 2-MMC, o pungă cu multiple fragmente solide de substanță de culoare maro închis, mai multe plicuri cu substanță cristalină, 9 cutii cu substanțe anabolizante, un cântar, un grinder și mai multe obiecte purtând urme de substanță, o armă neletală și mai multe cartușe, sume de bani în lei și euro, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, din materialul probator administrat, a reieșit faptul că, în luna aprilie 2024, cele două persoane ar fi manipulat și vândut peste 500 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC.

Cu privire la substanțele indisponibilizate există indicii că urmau a fi comercializate la un festival de muzică, care urma să se desfășoare în municipiul Cluj-Napoca.

În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 2 august a.c., pe numele celor trei persoane, de 30, 31, respectiv 42 de ani, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, iar, la data de 3 august a.c., au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Sălaj și Bistrița-Năsăud, specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

 

3. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

În fapt, la data de 31 iulie 2024, un bărbat de 50 de ani a fost prins în flagrant delict, într-o localitate din județul Cluj, în timp ce ar fi comercializat substanțe psihoactive.

Astfel, în urma realizării prinderii în flagrant delict, în interiorul autoturismului bărbatului, au fost descoperite 8 pungi din plastic transparent, conținând aproximativ 5,46 kilograme de substanțe psihoactive (2MMC), cantitatea fiind tranzacționată în schimbul a 135.000 de lei.

Ulterior activității de prindere în flagrant delict, la locuința acestuia a fost efectuată o percheziție domiciliară, unde au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

În urma administrării probatoriului, la data de 31 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului de 50 de ani, pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.

Facem precizarea că, în cazurile prezentate, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii