29 Ianuarie 2010Sursa: IGPR

Din dispoziţia inspectorului general, chestor principal de poliţie Petre Tobă, Poliţia Română, prin structurile Ordine Publică – Biroul Silvic şi Secţia de Poliţie Autostrăzi, a acţionat în această dimineaţă, între orele 03.00 - 08.00, pe linia controlului circulaţiei materialului lemnos.


Acţiunea s-a desfăşurat pe Autostrada A1, pe sensul Piteşti – Bucureşti în spaţiul de servicii situat la km.80, fiind angrenaţi ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – Biroul Silvic, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie A1 din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi, Serviciul de Ordine Publică Argeş - Biroul Silvic şi specialişti silvici din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi Direcţiei Silvice Argeş.

Au fost controlate 46 de autoturisme, activităţile finalizându-se cu aplicarea a 36 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi la Legea 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, OG 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România şi OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, în valoare totală de 64.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au constatat două infracţiuni.

Oamenii legii au fost confiscat 70,936 metri cubi de material lemnos a căror valoare se ridică la 7.100 de lei.

Exemple:
P.I., de 24 de ani, din comuna Salatrucu, Judeţul Argeş, a fost depistat transportând cu autocamionul, 6,5 metri cubi material lemnos fag, fără documente legale de provenienţă şi transport.

La fel, şi P.B., de 39 de ani, din comuna Rucar, Judeţul Argeş, a fost depistat transportând, cu un ansamblul auto, 27,521 metri cubi material lemons fag, fără documente legale de provenienţă şi transport.

Poliţiştii l-au depistat în trafic şi pe B.R., de 24 de ani, din com. Stoeneşti, Judeţul Argeş care transporat 27,816 metri cubi material lemons fag, fără documente legale de provenienţă şi transport.

Pe lângă aceşti, au mai fost depistaţi noaptea trecută patru bărbaţi care transportau în total peste 9 metri cubi de material lemons fag sau stejar material lemons fag, fără documente legale de provenienţă şi transport.


CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii