CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ÎN FORMĂ CONTINUATĂ, INFLUENȚAREA DECLARAȚIILOR ȘI COMPLICITATE LA TRAFIC DE PERSOANE ÎN FORMĂ CONTINUATĂ
Astăzi, 9 octombrie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane – Biroul de Combatere a Traficului de Ființe Umane și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, desfășoară o acțiune operativă, constând în efectuarea unor percheziții domiciliare și punerea în executare a unor mandate de aducere, în municipiul Constanța.
Video: https://youtu.be/4dzU261n92I
Acțiunea vizează prinderea unor persoane care, profitând de autoritatea, funcțiile deținute, starea de dependență emoțională și aservire a victimelor, ar fi exploatat sexual, prin obligare la practicarea prostituției, mai multe tinere sportive ce ar fi făcut parte dintr-un lot național feminin de sporturi de iarnă, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări pentru acest lot.
2 persoane sunt cercetate în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
Astfel, spre sfârșitul anului 2013, având funcția de antrenor al lotului național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, principala persoană cercetată ar fi recrutat 3 victime, identificate până în prezent, prin abuz de autoritate, inducere în eroare cu privire la obținerea unor performanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, scop ce ar fi fost atins, exploatarea acestora având loc până la sfârșitul anului 2019.
În scopul realizării activității infracționale, persoana cercetată le-ar fi adăpostit pe acestea într-un imobil din municipiul Constanța și transportat în țară și în străinătate, unde le-ar fi constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu bărbați, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma de sponsorizări pentru lotul respectiv.
De asemenea, în cursul lunii mai 2023, aceasta ar fi efectuat demersuri pentru ca una dintre victime să-și retragă sau să infirme declarația dată anterior în fața organelor de urmărire penală.
În ceea ce o privește pe cea de-a doua persoană cercetată, aceasta ar fi pus la dispoziție, cu titlu gratuit, spațiile de cazare pe care le-ar fi deținut, sportivelor lotului național feminin de sporturi de iarnă, însă, ar fi impus, ulterior, cheltuieli fictive de cazare și masă, ar fi efectuat anumite plăți reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora ar fi fost obligate victimele.
Datele obținute până în prezent au relevat faptul că persoanele cercetate ar avea un stil de viață ridicat, ar deține sau utiliza imobile și autoturisme de lux, ar frecventa cluburi exclusiviste din România, în special din municipiul Constanța, dar și din străinătate, unde s-ar desfășura campionate internaționale, acestea fiind alte elemente circumstanțiale care ar fi condus la starea de dependență emoțională și aservire a tinerelor exploatate.
Totodată, din probele existente la dosar, rezultă multe aspecte conform cărora principala persoană cercetată ar fi identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-și metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-și satisface dorințele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său și pentru a câștiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.
Deși acesta ar fi promovat în fața sportivelor ideea că dacă vor întreține relații sexuale cu oamenii de afaceri, vor obține atât sume de bani și alte servicii pentru ele sau pentru lot, cât și influență în societate, s-a constat că acest motiv ar fi constituit și principalul mod de aservire a sportivelor pentru a accepta solicitările lui, întrucât le-ar fi „dovedit” că este preocupat pentru binele lor.
În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul lui și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale.
Pentru prinderea persoanelor cercetate, indisponibilizarea bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunilor și a profitului infracțional, precum și pentru identificarea de alte mijloace de probă, sunt efectuate 2 percheziții domiciliare la adresele acestora, puse în executare 2 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor și citați alți 3 martori care ar avea cunoștință despre activitățile infracționale desfășurate de acestea.
La finalizarea activităților operative, două persoane vor fi conduse de către polițiști la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea dispunerii măsurilor legale de către procurorul de caz.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
În vederea continuării cercetărilor și după efectuarea acțiunii, întrucât acest caz denotă modalități subtile prin care victimele sunt recrutate și exploatate, modalități greu de sesizat, având în vedere circumstanțele în care s-au aflat ori se află, în cazul în care alte persoane se regăsesc într-una din situațiile din starea de fapt expusă, sunt rugate să apeleze la sprijinul organelor de urmărire penală, de îndată.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii