13 Noiembrie 2024Sursa: IGPR

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane (doi bărbați și trei femei), cu vârste cuprinse între 26 și 44 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.  

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie – noiembrie 2024, fără drept, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, trei dintre persoanele cercetate ar fi achiziționat, manipulat, deținut, transportat și vândut aproximativ 200 de grame de cristal (3 – CMC, drog de mare risc) și 460 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC. 

Probatoriul administrat în cauză a reliefat că, de la finele lunii octombrie 2024 și până la data de 12 noiembrie 2024, persoana de 44 de ani cercetată în cauză, ar fi procurat, deținut, transportat și vândut, în mod repetat, aproximativ 6,6 kilograme de droguri de mare risc (3 – CMC, cunoscut sub numele generic de cristal, 4 – CMC și amfetamină) și 300 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC.

Cu privire la femeia de 28 de ani cercetată în cauză s-a reținut că, în perioada iulie - august 2024 ar fi intermediat vânzarea unor cantități de substanță psihoactivă din clasa cathinone sintetice.

La data de 12 noiembrie a.c., au fost efectuate 22 de percheziții domiciliare, în județele Galați și Vrancea, fiind descoperite și ridicate aproximativ 5,5 kilograme de amfetamină (drog de mare risc), 980 de grame de drog de mare risc (4 – CMC), 34 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea a 4 persoane (doi bărbați și două femei), pentru 24 de ore.  

De asemenea, față de femeia de 28 de ani, cercetată în cauză pentru efectuare de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Astăzi, 13 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, I.P.J. Galați și I.P.J. Vrancea și jandarmilor din cadrul I.J.J. Galați și I.J.J. Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii