04 Ianuarie 2011Sursa: IPJ TIMIS
CERCETAT PENTRU BRACONAJ CINEGETIC
La data de 3 ianuarie a.c., poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţul Timiş, împreună cu poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Belinţ, au efectuat o acţiune pe linie de braconaj cinegetic şi deţinere ilegală de arme şi muniţii, pe raza judeţului Timiş.
Astfel, la intrarea în localitatea Sârbova, judeţul Timiş, poliţiştii au efectuat un control asupra unui autoturism în care se aflau F. Janko şi Ionel R, fiind găsite o armă cu aer comprimat cu lunetă, calibru 6,35 şi o cutie cu 150 de alice de acelaşi calibru.
Din primele cercetări a rezultat faptul că arma aparţine lui F.Janko, care o deţinea ilegal şi o folosea la vânătoare de fazani.
Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, efectuarea, fără drept, a operaţiunilor cu arme sau muniţii fapte prevăzute şi pedepsite de art.136, ind.1 şi art.138 din Legea 295/2004 şi vânătoarea fără permis de vânătoare, fără autorizaţie de vânătoare legală, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 42, lit a şi a ind.1 din legea 407/2006.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii