17 Octombrie 2024Sursa: IGPR

CERCETĂRI EFECTUATE DE CĂTRE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

Trei persoane au fost arestate preventiv, în urma a 5 percheziții domiciliare și a unei acțiuni de prindere în flagrant delict efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, din Harghita și procurorii D.I.I.C.O.T., în două cauze penale de trafic de droguri.

 

Din cercetările efectuate în prima cauză a reieșit că, pe parcursul anului 2024, un bărbat, de 47 de ani, ar fi inițiat și dezvoltat, în curtea unui imobil, din comuna Dârjiu, județul Harghita,  mai multe culturi de canabis (drog de risc), destinate comercializării.

 

La data de 15 octombrie 2024, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, la locuințele bărbatului, unde au fost descoperite și ridicate 74 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, iar din interiorul imobilului 11 plante de canabis, o cutie cu alte 11 tulpini uscate, mai multe recipiente conținând fragmente vegetale, muguri și semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

 

În cel de-al doilea dosar, un tânăr, de 19 ani, a fost prins în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în timp ce ar fi deținut asupra sa, în scopul vânzării, aproximativ 100 de grame de substanță psihoactivă 2MMC, achiziționate de la un alt tânăr, de 19 de ani.

 

Ulterior, în urma a 3 percheziții domiciliare efectuate, în județul Harghita, dar și în municipiul Cluj Napoca, au fost descoperite și ridicate cantități de substanță pulverulentă, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

 

La data de 15 octombrie 2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita au dispus, în cele două cauze penale, reținerea celor 3 persoane, de 19 și 47 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

 

La datele de 15 și 16 octombrie 2024, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita au dispus arestarea preventivă a celor 3 persoane.

 

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii  din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita.

 

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

Galerie foto

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii