CAPTURĂ RECORD A POLIȚIȘTILOR DIN CONSTANȚA: PESTE 5,2 MILIOANE DE COMPRIMATE CU SUBSTANȚE DOPANTE
În urma efectuării a 36 de percheziții domiciliare, la data de 10 februarie a.c., de polițiștii din Constanța, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 220 de baxuri, în care se aflau 5.245.960 de comprimate și 51.557 de fiole, ce conțin substanțe dopante, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro.
Astfel, în urma analizei de laborator s-a stabilit că acestea conțin substanțe ce se regăsesc în lista anexa nr. 1a Legii nr. 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.
De asemenea, tot în urma analizei de laborator, s-a stabilit că 70% dintre produsele ridicate sunt substanțe dopante de mare risc.
Totodată, au fost descoperite aproximativ 470 de pachete de țigarete netimbrate, precum și 28.000 de lei, 14.700 de euro, 1.500 de lire turcești, 640 de dolari și 120 de lire englezești.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost conduse 11 persoane, în vederea audierii.
Două dintre acestea, respectiv un bărbat, de 31 de ani, și o femeie, de 29 de ani, au fost reținute, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fabricarea, producerea, experimentarea, preparea, procesarea, tranformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, fără drept.
Cele două persoane au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 11 februarie, vor fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Reamintim că, la data de 10 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 36 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu țigări și deținere sau comercializare de substanțe dopante sau produse ce conțin substanțe dopante.
Perchezițiile au avut loc în municipiul Constanța și orașul Năvodari, la locuințele a 11 persoane cercetate de comiterea faptelor.
Astfel, în perioada 2023-2024, acestea ar fi deținut și comercializat țigări netimbrate și produse ce ar putea conține substanțe dopante.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii