ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU VIOL ȘI PORNOGRAFIE INFANTILĂ
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroului Teritorial Covasna, efectuează cercetări într-un dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă săvârșită prin sisteme informatice, față de doi minori.
Din cercetări a reieșit că, în luna mai a.c., pe fondul consumului de alcool, o minoră ar fi fost agresată sexual, profitând de starea de neputință a acesteia de a se apară și de a-și exprima voința, de către un minor, în timp ce era filmată cu telefonul mobil de către o altă persoană, de aceeași vârstă, care ulterior ar fi distribuit fișierul video, printr-o aplicație de mesagerie telefonică.
Cei doi minori au fost prezentați Serviciului Județean de Medicină Legală Covasna, iar, în urma efectuării unei expertize medico-legală psihiatrică efectuată de către o comisie specializată, s-a stabilit că minorii au acționat cu discernământ.
Tinerii au fost audiați, iar, la data de 26 mai 2023, în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Astăzi, 27 mai a.c., au fost prezentați Tribunalului Covasna, iar instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii