APROXIMATIV 200.000 DE ŢIGARETE, INDISPONIBILIZATE DE POLIŢIŞTI
La data de 13 noiembrie a.c., poliţiştii specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au desfășurat o acțiune pe linia combaterii comercializării ilegale a țigaretelor, produselor din tutun și a altor produse accizabile.
Video - https://youtu.be/rUAPTlodlYg
Astfel, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în municipiul Craiova, a fost oprită o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 de ani, din județul Suceava.
La controlul efectuat în interiorul autoutilitarei, a fost identificat un compartiment ascuns, în care au fost descoperite 20 de baxuri (199.600 de țigarete), de diverse mărci, nemarcate fiscal.
Țigaretele și autoutilitara au fost indisponibilizate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pentru audieri, iar, în urma probatorului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost dispusă reținerea acestuia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii