ACTIVITĂȚI MINIERE FĂRĂ PERMIS SAU LICENȚĂ
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară.
VIDEO – https://youtu.be/qv9ho2IzNfo
Descinderile au avut loc pe raza municipiului București și în județul Dâmbovița, pentru administrarea probatoriului într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 10.03.2020-29.12.2023, o societate comercială ar fi efectuat activități miniere de extragere agregate minerale, din comuna Potlogi, cu utilaje specifice, fără a deține permis sau licență, fiind obținută o cantitate totală de 308.880 mc de agregate minerale (nisip și pietriș), care ar fi fost livrată către diverse societăți comerciale.
În urma operațiunilor economice efectuate, ar fi fost obținute venituri care ar fi produs statului un prejudiciu de 685.130 de lei.
Pe parcursul zilei de ieri, 24 octombrie, față de administratorul societății comerciale s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Astăzi, 25 octombrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Totodată, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil, pentru acoperirea prejudiciului.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii