ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU PROTEJAREA FONDULUI PISCICOL NAȚIONAL

În perioada 15 – 24 aprilie a.c., polițiștii Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi București, Iași, Galați și Constanța, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat în vederea protejării fondului piscicol național, prin descurajarea pescuitului în zonele și perioadele supuse prohibiției, precum și pentru verificarea respectării cadrului legal privind comercializarea peștelui și produselor din pește de către pescarii comerciali.
Au fost desfășurate 156 de acțiuni și controale, fiind constatate 72 de infracțiuni, dintre care 69 - prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura. 25 de persoane sunt cercetate, toate fiind depistate în flagrant delict.
De asemenea, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.595 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării 310 kilograme de pește și 13 kilograme de icre, diferite specii, 16 plase tip monofilament, în lungime totală de 1.055 de metri, 10 ambarcațiuni și 5 motoare de ambarcațiuni.
Polițiștii au verificat 4 societăți comerciale, 8 amenajări piscicole, 85 de ambarcațiuni pescărești, 64 de autoturisme și au legitimat 353 de persoane.
1. La data de 18 aprilie a.c., polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Brăila - S.R.P.T. Galați, au depistat, în zona km. 20, braţ Vâlciu, fluviul Dunărea, 2 bărbați, în timp ce ar fi desfășurat activități de pescuit comercial în perioada de prohibiţie, de la bordul unei ambarcațiuni din lemn, cu ajutorul a două plase de pescuit comercial tip setcă, confecționate din fir multifilar, în lungime de aproximativ 300 m, capturând peşte din specia scrumbie, fără să dețină documente legale.
A fost întocmit dosar penal pentru arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate, conform Legii nr. 191/2003, pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peștilor şi altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial, conform O.U.G. 23/2008.
2. La data de 20 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Navale Galați - S.R.P.T. Galați au depistat un bărbat, de 42 ani, din municipiul Brăila, în timp ce ar fi practicat pescuitul comercial în apele fluviului Dunărea, cu ajutorul unei ambarcațiuni din tablă, folosind un set de plase de pescuit comercial tip setcă, confecționată din fir monofilament, cu lungimea de 75 de metri, fără a deține licență, autorizație si permis de pescuit comercial pentru perioada de prohibiţie.
A fost întocmit dosar penal pentru pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale prin orice metode și mijloace al peștilor și al altor viețuitoare acvatice în perioada de prohibiție, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial și producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, conform O.U.G. 23/2008.
Ambarcațiunea din tablă și uneltele de pescuit au fost indisponibilizate.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii