ACȚIUNI ȘI INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR
În cursul anului 2023, au fost desfășurate peste 9.000 de controale/acțiuni, salvate peste 900 de animale aflate în situații de pericol, întocmite peste 2.300 de dosare penale, efectuate 90 de percheziții și aplicate amenzi de peste 8.000.000 de lei, de către polițiștii specializați în protecția animalelor din Poliția Română.
Astfel, anul trecut, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au acționat pentru salvarea și extragerea imediată din situații de pericol a 916 de animale, fiind emise 441 de ordine de plasare în adăpost.
Pentru neregulile de natură contravențională constatate, au fost aplicate 15.547 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.252.080 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit 2.302 dosare penale, au efectuat 90 de percheziții la domiciliile unor persoane fizice sau la sediul unor entități, au organizat 9.406 controale/acțiuni, iar, ca urmare a activităților desfășurate, față de 92 de persoane a fost luată o măsură preventivă (reținere, arestare sau controlul judiciar).
Polițiștii au efectuat cercetări în 12.582 de petiții/sesizări și au intervenit la 656 de sesizări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Legea 138/2022, pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale prevăzute în forma de bază a actului normativ.
Cu titlu de exemplu, potrivit art. 25, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă „folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”, cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă „practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive” și cu închisoare de la 2 la 7 ani „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”.
Totodată, ca element de noutate, a fost incriminată zoofilia, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, potrivit noilor prevederi, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarele fapte:
• nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;
• folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;
• abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului;
• administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;
• folosirea de mijloace de dresaj care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care să prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii