11 Iunie 2022Sursa: IGPR

ACȚIUNI ȘI CONTROALE ÎN TRAFIC, PENTRU PREVENIREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

În ultimele 24 de ore, Poliția Română a desfășurat acțiuni, la nivel național, pentru prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive interzise, fiind controlate 437 de zone și constatate 33 de infracțiuni.

 

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni pentru siguranța traficului rutier.

 

Dintre infracțiunile constatate, 17 au fost la Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar 16 au fost de conducere sub influenţa unor substanţe psihoactive.

 

De asemenea, au fost reținute 585 de permise de conducere și 308 certificate de înmatriculare.

 

Exemple:

 

1. La data de 11 iunie 2022, în jurul orei 08:53, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 au depistat, pe autostrada A2, un autoturism imobilizat pe banda de urgență, pentru remedierea unei defecțiuni (pană la roata dreapta față), în care se aflau 3 persoane.

 

Conducătorul autoturismului a fost testat pentru prezența substanțelor psihoactive sau a alcoolului, rezultatul fiind de 0.57 mg/l în aerul expirat, iar testul de droguri a ieșit pozitiv la cocaină.

 

La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, care au efectuat controlul autovehiculului și al persoanelor, fără a fi descoperite substanțe interzise de lege.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

2. La data de 11 iunie 2022, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2 au depistat un bărbat, care conducea un autoturism, pe Autostrada A2, cu 178 km/h.

 

În urma opririi, în vederea luării măsurii față de acesta, a fost testat alcoolscopic și a rezultat 0.46mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fetești, pentru prelevare de mostre biologice, fiind întocmit dosar penal.

 

3. La data de 11 iunie 2022, un autoturism, condus de un bărbat, a fost înregistrat de aparatul radar, pe Autostrada A3, circulând  cu 218 km/h.

 

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii